Era o fata draguta. Da, asa se considera, o fata draguta, iar pentru a se ajunge cu adevarat frumoasa, zi de zi se machia. Isi punea pe fata "zidarie, tencuiala si lavabila", asa cum ii spunea tatal ei de fiecare data cand o vedea iesind din casa.
"- Tata, esti frumoasa, esti superba. Nu-ti mai ascunde frumusetea in spatele atator machiaje!"
Dar ea nu si nu.
"- Sunt, draguta, tata, atata tot."
Si daca ma intrebati pe mine, se insela. Se insela amarnic. Da, era o fata draguta, dar in zilele senine, in zilele in care sufletu-i era plin de bucurie, in zilele in care deborda de fericire, de viata, chipul ii era senin si pe fata i se citea frumusetea interiorului, frumusetea naturala ce se (re)nastea din strafundul sau. Pacat ca in acele zile nu avea o oglinda la indemana.
Azi a inceput ca o zi normala, o zi oarecare... 7.45. Alarma suna, se trezeste, isi face ritualul de dimineata, incepe sa se machieze si sa pregateste de facultate. Aaaa, v-am spus ca foloseste crema de fata cu galbenele de la Farmec?! Hmm... dar are vreo semnificatie anume asta?! Ah, nu, a castigat-o la un giveaway si o foloseste. Stia ceva de aceasta marca de produse cosmetice/de ingrijire, auzise pe la maica-sa sau bunica-sa, dar... n-a interesat-o prea mult subiectul... cum n-o interesa nici alte produse, le avea ca asa spune "la carte", ca trebuie sa foloseasca o crema inainte de fond de ten, ca ii trebuie o baza de machiaj, niste farduri care erau la moda acum si tot asa...
In fine... intorcandu-ne la povestea noastra... La 9 eroina iesea pe usa, la 10 trebuia sa fie la facultate... Dar ghici... Afara ploua torential, nu era pregatita deloc, nu folosise nici mascara aia waterproof care o scosese de multe ori din necaz, nu avea nici umbrela, doar un sacou de stofa... Hmm... si superstitia aia idioata in care credea cu sa nu se intoarca din drum...
"- Asta e, merg inainte, vad eu cum ma descurc!"
Bineinteles ca pana la facultate a ajuns uda pana la piele, ca parul nu mai statea asezat frumos in renumitele ei bucle, ca rimelul si creionul se scurgeau pe obraz...
"- Fata, nu poti sta asa! Da-o-ncolo de treaba, hai la baie, trebuie sa te speli!!"
"- Si n-am nici portfardul la mine... Cine naibii m-o fi pus sa iau gentuta asta mica?!"
Si n-a mai avut ce face... A trebuit sa dea jos tot machiajul... si-a uscat parul cu servetele... Avea un chip curat, luminos, tineresc... iar parul... era o minune carliontata :) A intrat in sala si s-a asezat la locul obisnuit... in spatele baiatului acela dragut pe care il urmarea de doi ani deja... Ii venea sa intre in pamant, nu se simtea deloc bine in pielea ei... si trebuia sa reziste 6 ore in ritmul asta... Isi pusese capul pe o mana si privea in stanga ei, pe fereastra...
Deodata, o raza de soare apare printre picaturile mari si insenineaza totul... inclusiv chipul ei... Ii aparu o sclipire anume in ochi... Parul era uscat definitiv acum si se revarsa in inele dese pe umeri, pe spate... Iar EL, el se intoarse... si o privi pret de o secunda si se reintoarse cu fata spre tabla... si se intoarse din nou... zabovi pentru cateva secunde bune de data aceasta, parea ca acum o vede pentru prima data...
"- Ai niste ochi minunati."
Incremeni. Nu stia ce sa mai zica.
"- Ahh... multumesc. Pacat ca mi-a stricat ploaia machiajul."
"- Ce vorbesti de machiaj?! Esti pur si simplu, minunata asa. Imi pare rau ca nu te-am remarcat pana acum."
N-a mai zis nimic. A tacut. Oare era adevarat ce zicea tatal ei?! Oare chiar era frumoasa?! Oare nu putuse pana acum sa vada cu adevarat cum arata?!
Probabil ca da. Stiti vorba aceea "Ochii sunt oglinda sufletului"?! Eh, avea niste ochi minunati; simpli, negri, cu o privire adanca in care te puteai pierde usor, dar minunati. Iar azi, in ciuda a tot, ea se simti bine cand privi ploaia, pret de cateva minute visa cu ochii deschisi la copilarie, la baltoacele de pe drumurile de tara unde isi petrecuse fragezii ani, la minunatele ploi de vara cand se plimba impreuna cu prietena ei cea mai buna prin ploaia calduta, neavand pe atunci griji de machiaje, de buclele parului, de baieti. Ochii ii sclipeau de amintiri frumoase. Chipul ii era curat, luminat, sufletul - plin de fericire si speranta, iar asta deborda prin toti porii.
Asa a vazut-o el, asa a remarcat-o, doar asa. Dupa atata timp...
Asta a fost mica ei poveste, a fetei ce nu stia ca sub atata machiaj isi ascundea adevarata frumusete... pentru ca adevarata frumusete nu vine din colorarea pleoapelor, a obrajilor, din alungirea genelor sau desenarea sprancenelor... Adevarata frumusete vine din interior, adevarata frumusete ti se citeste pe chip si in ochi - frumusetea naturala ce izvoraste din strafundul sufletului si face ca totul sa lumineze in juru-ti. Frumusete ce te face zi de zi sa te reindragostesti de viata.
In cazul ei a fost ploaia... Dar in cazul meu, e primavara... sau toamna... Nu stiu de ce, primavara intotdeauna am simtit ca pot sa fac orice imi pun in gand, ca doar mirosul ghioceilor si al zambilelor imi dau putere sa mut muntii din loc. Miracolul renasterii naturii, o gargarita ce zboara in cerc nestiind incotro e drumul cel bun, o randunica ce revine la cuibul de sub streasina casei... Iar toamna si melancolia ei, frunze colorate si ramurele uscate ce fosnesc sub pasii mei pe bulevard, o adiere de vant si un nor mai intunecat... Toate acestea scot ce e mai bun din mine, toate acestea imi umple sufletul si ma fac sa cred ca mai putem avea speranta in ceva bun in aceasta viata...
Asadar, doar o crema pe fata (de la Farmec caci p'asta o folosesc eu) si haideti la o plimbare... Haideti sa ne indragostim de viata minunata ce renaste sub ochii nostri...
*Articol scris pentru competitia Spring SuperBlog 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu