Bună fetelor [>:D<] Astăzi avem cea de-a treia poveste din cadrul provocării "A fost odată ca niciodată"
RALUCA ANDREEA MOLDOVEANU
CASA DIN GRADINA
Nuuuuu, nuuuuu!!! Nu se poate!! Fugi, salvează-te, te rog, lasă-mă pe mine!! Nici măcar nu mă cunosti!!"
- Fluturas!! Fluturas!!
Bunica o zgâltâia de zor pe Fluturas în speranta că aceasta se va trezi cât mai repede din cosmarul pe care-l avea.
- Fluturas, trezeste-te scumpo, nu e decât un vis urât... Hai Fluturas, luptă-te cu somnul, hai...
Deodată, micuta ghemuită, tresare... Se trezeste...
- Bunico, iar am avut cosmarul ăla!! Nu mai înteleg nimic!! Ce sens au lucrurile astea pe care le visez?! Cine este persoana care controleaza visele?
Eu,bunico? Sau altcineva?
-Oh fluturas.dar ce visezi tu de esti asa agitata? Uita-te la tine, esti transpirata toata, iar inima iti bate asa tare ca o aud de aici.
-Vrei sa iti povestesc? Haiiii, lasa-ma sa iti povestesc.
-Hai povesteste. dar sa imi zici totul, mereu imi spui bucati mici din vis cu acel baiat, nu inteleg nimic niciodata.
-Eram intr-o gradina. O gradina mare, aproape cat o campie. Paseam cat mai incet printre zecile de flori, erau asa multe si colorate.
Macii isi lipeau petalele de haina mea, iar mirosul de turta dulce de la casele din jur imi gadila nasul. Totul era asa frumos.
Daca ai sti bunico, cat de frumos. Si mergand printre lanul de flori observ in departare o casa parasita, urata, din bucati de lemne putrezite si un acoperis stramb, dintr-o tabla ruginita. Era singura casa de acolo veche, celelalte erau frumoase,colorate, cu mirosuri de prajituri si mancaruri cat mai delicioase. Curiozitatea ma facu sa merg mai departe , aproape de acea casa. Pana si pasii mei vroiau asta, parca mergeau inaintea mintii mele.
Mai aveam cativa pasi si ajungeam in fata ei. imi leg esarfa bine la gat. imi inchid gentuta plina cu turta dulce si fursecuri de la tine,bunico. si pasesc, pasesc ,ajungand in dreptul usii. Simteam cum imi bate inima. Ciocanesc,dar degeaba, nimeni nu raspunsese. Oricum degetele mele firave nu ma ajutau sa ciocanesc prea zgomotos, asa ca imi iau inima in dinti si apas pe clanta. Scartaitul usii ma facuse sa mi dau seama ca nimeni nu locuia aici, usa facuse un zgomot de parca fusese deschisa dupa 10 ani.
Pasesc tiptil in casa, pana si podeaua scartaia. In timp ce mergeam ,incercand sa vad ceva in acea bezna, cred ca toate geamurile erau acoperite, aud un scancet-scancet de om.
Nu puteam sa cred, poate mi se paruse, imi zic in gand. Si ma opresc in dreptul ferestrelor- si dau jaluzelele la o parte. Mult spus jaluzele, erau ca niste carpe vechi,
ciuruite de molii, imbibate de panza de paianjen si praf mult. Totul in jurul meu era plin de praf. o canapea rupciugoasa ,cateva jucarii intr un colt al casei,
si o masa de fier ruginita si ea,saraca.
incep sa urc spre scari catre etaj-cand acel sunet revine din nou in urechile mele-plansetul.
Pasii erau din ce in ce mai grabiti - ajung pe culoarul etajului. Camera din fundul culoarului imi atrasese atentia pentru ca avea usa deschisa,iar celelalte nu.
Iar mintea si urechile imi spuneau ca de acolo provine scancetul acela de copil, un planset tacut.
Inima imi batea tare din nou. Imi inchid ochii pentru o clipa, si imping usa,deschizandu-i.
Nu mi venea a crede... oare e real? imi spun in minte. Ceva era in coltul unui pat, ceva din lemn, din crengute si aschii. Era o creatura, o fiinta?
Imi dadeam seama ca plansetul provenea de la acel ceva. si ma apropii-cred ca sunt nebuna,imi spuneam. -o sa mor aici.
Ma apropii si incerc sa ating cu mana,cand un chip de copilas, un baiatel trist isi indrepta privirea asupra mea.
-Nu ma atinge. o sa ma rupi, o sa ma frangi ca toti ceilalti.
Mainile imi tremurau iar vocea mea parca impietri.
-Poo ..ti vor..bi? ii raspund eu cu o voce ragusita si tremurata.
-Normal ca pot. Sunt ca si tine, dar mai fragil. Pana si lacrimile trebuie sa mi le ascund, caci corpul imi putrezeste din ce in ce mai mult din cauza lor.
-Dar cum....cum se poate? Nu inteleg. Uite, imi bag mainile in buzunar, promit ca nu o sa te ating, asa cum ai strigat. dar explica-mi. Ce esti?
-.....Promiti ca nu o sa imi faci nici un rau?
-Normal, daca vrei poti sa ma si legi la maini cat ascult.
-Nu e nevoie. Dar sa stai cuminte si sa nu faci nimic brusc, sunt destul de subred, nu am mai mancat de luni intregi, poate ani, cred.
Sunt un baietel ca si tine. Candva am avut un tata, iar casa aceasta e mama mea, din ea m-am nascut. Dar cand tatal meu a murit, un om ca si tine, din carne si oase, nu a mai avut cine sa aiba grija de noi. Vezi tu, noi avem nevoi mai diferite, casa-adica mama, e subreda saraca, plina de praf, corpul ii putrezeste, iar incheieturile ii scartaie din ce in ce mai mult. Iar eu, am nevoie de hrana, sa fiu lacuit.dar corpul meu e plin de aschii acum, soarele nu a mai patruns prin mine de asa mult timp...
-Dar...dar de ce stai aici? singur? am auzit cum plangeai.
-Nu pot iesi afara, toata lumea mi-ar frange corpul, am incercat candva,dar ceilalti copii mi au rupt bratele, si foarte greu au crescut la loc..
-O sa vin in fiecare zi,promit. Vrei sa mananci turta dulce? Am mai multe in gentuta. Adica poti? poti manca asa ceva?
Ochii lui se umplura de lacrimi din nou. iar in a doua secunda , era cu bratele pe mine,soptindu-mi :- Multumesc!
-Auuu,ash..nu ai pentru ce.ma bucur ca te pot ajuta.
Imediat imi daduse drumul si chipul i se ingrozi cand vazuse bratele mele pline de sange.
-Nu trebuia sa te imbratisez ,te am ranit. Trebuie sa pleci. Si incepu sa planga din nou.
-Dar, dar nici nu ma doare, o sa iti fixez bratele maine, ca sa nu ma mai ranesti,dar nu ma goni.
-.....Pleaca, te rog.
Sar din pat cu privirea neclintita si in cateva secunde eram deja jos.
Ies din casa cu ochii plini de lacrimi si fata uda, nestiind ce e cu mine, Ma intrebam,e real? Nu intelegeam ce se intampla.
Ma intrept spre o casa mare, colorata, cu trandafiri in fata portii, si scot cheia-deschid portita, comportandu-ma de parca am locuit acolo dintotdeauna.
Timpul trecuse asa repede,incat eram deja in pat pregatita sa adorm. Intrebarile insa nu ma lasau sa dorm. Cine era acea fiinta ? Si cum o puteam ajuta?
Nici numele lui nu il stiu..
A doua zi... O zi insorita,razele soarelui imi patrundeau printre fereastra larg deschisa.Ma dau jos din pat rapid, si ma intrept spre camara bunicului.
Stiam ca are lac pentru podele, mereu il vedeam cum lustruieste podelele. si mullte alte materiale pentru lemn.
Imi umplu geanta cu tot ce gasesc, pusesem deja alte fursecuri proaspete pentru el, nici nu le gustase ieri-si parasesc casa, cu dorinta de a il revedea.
Ma rugam sa gasesc acolo acea casa, si sa il gasesc pe el.
Dupa cateva minute de alergat, inima imi iesea din piept, Mai aveam putin si ajungeam. inca putin.
CU pasii din ce in ce mai grabiti ma apropiam de casa. o vedeam deja. Ce bucuroasa eram ,acum imi iesea inima din piept de atata alergat dar si de emotie.
Deschid usa.. Dar nu inainte de a pune ulei la incheieturile acesteia si la clanta. Urc scarile repede si ma indrept spre camera.cand imi apare in fata:
-Ce faci aici? Te am rugat sa pleci. Credeam ca nu mai revii,asta vroiam sa intelegi.
-Opreste-te, tocmai ce am ajutat o casa sa isi revina,un pic. Si o sa te ajut si pe tine. Uite, hai sa iti arat ce am in geanta. totul e pentru tine.
Si il apuc de brat usor ,ca sa nu il ranesc si il trag dupa mine in camera.
Deschid geanta si pun pe masa tot ce aveam. ulei pentru lemn, lac, si alte unelte pentru a-l ajuta pe el si casa. Dintr-un buzunar mic, scot frusecurile inca fierbinti si le pun pe masa spunandu-i:
-Astea sunt pentru tine. m-am suparat ieri ca nu le-ai gustat. Si sa stii, bunica e cea mai tare bucatareasa.
Ochii i se facura mari si mai veseli, luase un fursec in mana si il infuleca imediat. Mai luase unul, si inca unul.Cu gura plina de furescuri si ochii mici si veseli sopti:
-Bunica ta chiar e cea mai buna bucatareasa! -timp ce frimituri ii cadeau din gura.
Un ranjet imi aparu pe chip fara sa vreau,si imediat incep sa zambeasca si el.
-Trebuie sa ma intelegi,taticul m-a educat,mi a zis sa nu vorbesc cu gura plina,dar....nu am mai mancat de asa mult timp.
-Hiiii, stai linistit. Vroiam sa te intreb ieri, cum te cheama?Pe mine ma cheama Fluturas.
-Si pe mine ma cheama Robi, imi pare bine,Fluturas.
-Si mie, mangaindu-l usor pe brat,incercand sa nu ma ranesc.
Dupa cateva minute bune de rasete si voie buna, ne-am apucat de treaba. Am inceput sa ii curat bratele si corpul de aschii. sa ii netezesc zonele aspre, si apoi am inceput sa ii lacuiesc tot coprul. Era prima oara cand umblam cu acele lucruri,dar trasesem de multe ori cu ochiul la bunicul cand ingrijea lemnul casei.
La fel am procedat si cu casa amandoi, el o mangaia, si incerca sa ii curete toate aschiile,iar eu curatam peretii de praf si panze de paianjeni.
Inca nu pricepeam ideea ca mama lui e casa, totul era asa ciudat pentru mine. Dar eram vesela ca el era vesel.
Fara sa ne dam seama,ziua se scurgea repejor,iar soarele deja se pregati sa apuna.
-Trebuie sa plec,bunica cred ca este ingrijorata, dar voi reveni,zi de zi asa cum ti am promis.
Ma apropii de el si il imbratisez: - Acum nu ma mai ranesti ,te pot imbratisa oricand.
Obrajii mei erau rosii si simteam cum imi ard. Si il pup pe obraz si fug spre usa.
In drum spre casa, parca nimic nu mi se mai parea asa frumos in jurul meu. Acum el era frumosul,era acel ceva diferit care facea parte din viata mea.
Zilele s-au repetat, jocuri in acea casuta,care se refacea pe zi ce trece, iar el renastea in fiecare zi.
Intr-una din zile mi-a venit ideea sa il scot afara, Desi casa era mai luminoasa acum, nu putea sa se bucure de soare decat de la fereastra.
-Dar imi e frica. Ultima oara cand am iesit ,am fost ranit de catre ceilalti.
-Te rog. hai,vreau sa te bucuri de soare.
-Oh....dar nu stam mult,promiti?
-Promit.
Aproape sarind in sus de bucurie il iau de mana si pasim spre usa de la intrare.
Pentru prima oara in acest timp,putea vedea clar lumina zilei.
-Nu imi vine sa cred, totul e asa frumos. asa cum imi aduceam aminte,florile,iarba,mirosul de pamant. Si lumina puternica.
Corpul parca i se vindeca cu fiecare minut petrecut in lumina.
Ne asezasem amandoi pe iarba, sarind de colo colo. Era totul perfect..Sau aproape.
-Hei,ce faceti voi acolo? Nu am vazut eu bine sau ...?
(se auzi vocea unui barbat ce locuia prin imprejurimi)
-Noi...noi nu facem nimic, raspund eu.
-Eram sigur, creatura asta, mana diavolului. Asta nu i om, copila, credeam ca e mort.Dar o sa il omor acum!
Hai ..fugi acasa! Ma ooocup eu de diavolul asta!
-Dar, nuuu. ce spuneti acolo? Lacrimile imi curgeau pe obraji din ce in ce mai mult.
-Da-te din fata lui, o sa il termin, tu nu intelegi fetito! Creatura asta apartine diavolului.
Cu o furca in mana, se napusti asupra noastra,
-Fluturas, fugi, ti am zis ca e periculos, Fugi acasa, si lasa-ma pe mine.
-Nu o sa te las singur niciodata, ti am promis ca o sa am grija de tine. Si ma arunc la picioarele barbatului,tragand de el.
Acesta isi stranse furca in mana si o arunca asupra lui,ranindu-l. Bratul i se rupsese , si Robi incepu sa planga.
Vazand asta am inceput sa tip din ce in ce mai tare si sa trag de picioarele barbatului,facandu-l sa se impiedice de mine, cazand in genunchi.
-Ma frang,Fluturas.... pleaca!
-Nuuuuu, nuuuuu!!! Nu se poate!! Fugi, salvează-te, te rog, lasă-mă pe mine!! Nici măcar nu mă cunosti!!
Nu ma cunoaste, nu mi a facut nimic rau,doar l-am gasit aici, printre flori,tipand spre barbat.
-Ce? Cum nu ma cunosti?
-Pleaca.salveaza-te,te rog.
....O voce imi suna in minte: - Fluturas, trezeste-te scumpo!
Si am deschis ochii bunico,si te-am vazut.
-Uoaa, ce vis,Fluturas. Acum inteleg de ce abia te-am scos din vis. Stai linistita,Robi cred ca e bine si a ajuns in casa lui cu bine. Acum treci la loc la culcare, mai ai cateva ore bune de dormit. Si sa stii, ca tu esti cea care iti controlezi visele,nu iti fie frica de ce s-a intamplat si incearca sa treci mai departe de acest vis. De tine depinde totul.
-Bine bunico.O sa incerc.
Ma aranjase in pat, si ma saruta pe frunte.
Ochii aproape mi se inchideau... simteam pleoapele din ce in ce mai grele...Incerc sa ii deschid totusi,cand in fata ochilor mei aparuse din nou gradina.
Eram aproape de casa. eram din nou in vis, in lumea mea si a lui Robi. Oare se relua visul...? Te rog Doamne, fa sa nu fie asa.
Intru in casa tipand:
-Robi,unde esti? Robiiiii!!!
-Sunt aici, il aud din camera. Vino!
-Esti bine, cum iti e bratul? Oh,ce bine imi pare sa te reved, chiar si asa ranit,nici nu stii cat de mult ma bucur.
-Oh Fluturas, ma bucur ca esti intreaga si nevatamata. Promite-mi ca nu mai iesim afara, o sa ne bucuram de soare de la fereastra noastra.
-Promit! Nicioadata nu o sa te mai pun in fata pericolului. Acesta va fi locul nostru sigur, si o sa facem casa aceasta mai frumoasa ca gradina de afara vei vedea.
Cu zambetul pe buze, Robi se apropie de mine si imi saruta buzele....Eram cea mai fericita,desi stiam ca e un vis, totul era asa real pentru mine!
V-a plăcut?!
Vă pup [>:D<]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu