sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Review: Crema de mâini Herbosophy

     Neața fetelor [:-??] [>:D<] Sunt cam în urmă cu review-urile și am o grămadă de produse pe care trebuie să vi le arăt [:(] Dar...astăzi, vă voi vorbi de crema de mâini de la Herbosophy pe care am câștigat-o mai demult la un giveaway organizat de Adina.


    Am folosit-o o perioadă destul de mare de timp astfel încât consider că am reușit să-mi formez o părere pertinentă despre acest produs.
    
    Ce spun producătorii?!
Untul de shea (Butyrospermum Parkii) ajuta regenerarea celulara si pielea sa isi recapate supletea. Epiderma este protejata impotriva agresiunii factorilor de mediu si a radiatiilor UV datorita extractului de Aloe Vera, iar vitamina E previne procesele de distrugere celulara. Glicerina hidrateaza si mentine elasticitatea pielii.

Formula
80% ingrediente de origine naturala
extract de aloe vera, unt de shea
glicerina si vitamina E
testat dermatologic
fara parabeni

Instructiuni de utilizareAplicati o cantitate mica si masati delicat pana se absoarbe complet.

Cantitate: 100ml
Preț: 12,90 lei


     Ce spun eu?!
  Poate am avut așteptări cam mari de la aceasta cremă de sunt acum atât de dezamăgită de ea. Sincer, nu știu să vă spun exact, cert e că nu m-aș duce să mi-o cumpăr, mai ales la prețul acesta când sunt o mulțime de alte creme mai bune, la un preț mai mic sau asemănător. Eu am probleme mari cu hidratarea pielii, mai ales pentru că sunt zile când abia înghit un pahar cu apă, iar lipsa hidratării se observă cel mai bine la nivelul pielii mâinilor și al buzelor. De aceea, am fost tot timpul în căutarea unor creme bune de mâini și a unor balsamuri de buze cu adevărat hidratante... Cremele mele preferate au în compoziție glicerină și aloe vera așa că am crezut că și aceasta va avea rezultate bune.
  Însă...
  Îmi place că are o consistență mai groasă, dar nu îmi place ca este destul de grasă și timp de câteva minute bune de la aplicarea ei, nu pot pune mâna pe laptop, telefon etc pentru că lasă urmele acelea inestetice de grăsime; se absoarbe repede în pielea, dar rămân așa "umede" [:)]. Da, hidratează, catifelează, dar doar pentru o perioadă scurtă de timp... în maxim jumătate de oră cred, îmi simt mâinile la fel de uscate ca înainte... Un plus este constituit de cantitate și ambalaj pentru că poate fi purtată foarte ușor în geantă. De asemenea, datorită consistenței mai groase, permite o dozare excelentă, fără să riscăm să ne trezim cu "dita" grămăjoara de cremă pe mâini. Și încă ceva cu care nu mă împac prea bine este mirosul foarte puternic [:-s] Nu reușesc să-mi dau seama exact ce predomină de miroase așa; nu mă deranjează, dar nici nu mă încântă. [:D]

Cam atât am avut eu de zis despre această cremă... Mi-a plăcut experiența, mai ales că a fost pentru prima oară când am încercat produse marca Herbosophy, dar așa cum v-am spus și la începutul postului, nu este pentru mine.


Voi ați folosit această cremă?! Dacă da, v-a plăcut?!

Aștept opiniile voastre [:)]

Vă pup [>:D<]



   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...